Istoria Cretei

Civilizaţia cretană a luat naştere în bazinul oriental al Mării Mediterane, pe insula Creta.
În zona estică a Mării Mediterane se desfăşura un comerţ intens, în special cu ulei de măsline şi vin, care cu siguranţă a contribuit la prosperitatea oraşelor din Creta, în jurul anului 1.500 Î.Ch. Istoria acestei civilizaţii însă este învăluită în legendă. Cea mai cunoscută legendă este cea a Minotaurului căruia i se dădeau spre sacrificiu tineri şi fecioare trimişi de oraşul Atena regelui cretan Minos. Minotaurul, un monstru pe jumătate om, pe jumătate taur care trăia în adâncul Labirintului. Atenianul Teseu, reuşeşte să omoare Minotaurul, scăpând astfel din labirint.

Conform legendei, expresia "Civilizaţie minoică" devine sinonimă cu "civilizaţia cretană", minoic derivând de la numele regelui Minos.
Probabil că tinerii şi fecioarele nu erau sacrificaţi: sacrificiile se făceau cu tauri. Frescele de pe palatul Knossos oferă un tablou al societăţii minoice, a cărei membrii erau veseli, optimişti, plini de viaţă şi iubitori ai plăcerilor vieţii. Populaţia era paşnică dovadă fiind lipsa fortificaţiilor.
Palatul din Knossos, cel mai mare palat, era reşedinţa regală: alte palate la fel de impresionante, erau palatele din Phaistos, Mania şi Hagia Triada.
Apeductele şi sistemele de canalizare nu lipseau din palate dar nici din oraşe.

Un cutremur loveşte civilizaţia minoică în jurul anului 1750 Î.Ch. şi distruge palatele. Totul s-a reconstruit, dar după cutremurul din 1450 Î.Ch. civilizaţia minoică nu a mai putut face faţă. Cutremurul a fost legat de erupţia unui vulcan care a distrus insula Thera (azi Santorini) aflată la 110 km. depărtare. Întreaga insulă Creta a simţit unda postseismică. Această catastrofă a distrus palatele care nu au mai fost reconstruite timp de câteva generaţii, iar civilizaţia minoică a dispărut.
Civilizaţia minoică s-a dezvoltat între anii 3000 şi 1100 Î.Ch. În aceşti ani insula Creta a trecut printr-o dezvoltare semnificativă devenind un centru comercial, de artă şi navigaţie. Oamenii erau fermieri, păstori şi în special navigatori, cu relaţii comerciale cu Asia, Africa şi insulele Ciclade. Civilizaţia care s-a dezvoltat, s-a numit civilizaţie minoică, după legendarul rege Minos, denumire dată de arheologul englez Sir Arthur Evans, în timpul săpăturilor de la palatul din Knossos. Nu există dovezi că minoicii ar fi fost războinici. Lipsa culturii militare a contribuit probabil în mare măsură la decăderea ei.

Perioadele civilizaţiei minoice sunt împărţite în:

Perioada Dinaintea Palatului (3000-1900 Î.Ch)

Este perioada când oamenii s-au adunat în sate şi oraşe lângă mare, în special în est, în loc să fie dispersaţi şi să locuiască în peşteri sau adăposturi ca în Neolitic. Remarcabilă este dezvoltarea artei în această perioadă. Ceramica este făcută manual, arsă şi decorată cu forme geometrice sau cu animale. Uneltele, la început din piatră, au fost apoi făcute din bronz. Au apărut şi primele morminte, unele cu pietre pătrate, altele cu o formă circulară. S-au găsit sute de inscripţii aparţinând acestei perioade.

Perioada Vechiului Palat (1900-1700 Î.Ch)

Este perioada când se fondează oraşe şi se construiesc primele palate mari: Knossos, Festos, Malia). Palatele sunt construite în jurul unei curţi centrale cu clădiri cu mai multe nivele. Ele includeau camere mari pentru activităţi sociale, camere private ale autorităţilor, casele muncitorilor, ateliere, magazii, teatre, băi şi alte facilităţi. Apar sanctuare în peşteri, pe vârful munţilor şi în palate. O zeiţă adorată era Zeiţa Pământului Mamă, simbolizată printr-un topor dublu. În ceramică se foloseşte roata olarului; arta aurarilor s-a perfecţionat în ceea ce priveşte tehnica confecţionării bijuteriilor care aveau forme şi ornamentaţii bogate.O catastrofă naturală loveşte civilizaţia minoică în jurul anului 1750 Î.Ch., şi distruge palatele.

Perioada Noului Palat (1700-1380 Î.Ch)

Este perioada preosperităţii civilizaţiei minoice şi a puterii politice. Insula s-a unit, cu capitala la Knossos având relaţii comerciale cu Asia Mică, Egipt şi Cipru, cu influenţe puternice asupra Greciei, insulelor Ciclade, Rhodos şi Kos şi asupra coloniilor de pe insulele Kea, Milos şi Santorini. Puterea navală minoică proteja aceste colonii de piraţi şi alţi duşmani. Palatele sunt reconstruite şi mult mai luxoase, cu sculpturi şi fresce. Aceste clădiri cu arhitectură frumoasă, cu o artă a construcţiei şi decoraţiuni bogate, sunt de admirat şi din punct de vedere al igienei şi sistemelor hidraulice şi de canalizare.Principalele palate sunt cele din Knossos, Festos, Malia şi Zarkos şi câteva mai mici care au apărut: Arhanes, Agia Triada, Tylisos etc. Ruinele acestor palate, ce se pot vedea azi în Creta, aparţin acestei perioade. Se construiesc poduri şi drumuri. Prosperitatea este reflectată prin artă: ceramică, sculptură, pictură (fresce), decorarea în metal a armelor şi uneltelor. Mormintele devin monumentale, adevărate clădiri subterane, cu drum la intrare şi săli cu coloane unde aveau loc ceremoniile. Autoritatea politică era regele Minos, fiul mitic al Europei şi a lui Zeus.După cutremurul din 1450 Î.Ch. civilizaţia minoică nu a mai putut face faţă. Cutremurul a fost legat de erupţia vulcanului care a distrus insula Thera (azi Santorini) aflată la 110 km depărtare. Întrega insulă creta a simţit unda postseismică. Această catastrofă a distrus palatele care nu au mai fost reconstruite timp de câteva generaţii, iar civilizaţia minoică a dispărut.

Perioada Postpalat (1380-1100 Î.Ch.)

Invaziile asupra Cretei, venite din Grecia, au dus la distrugerea şi părăsirea oraşelor, în special în estul Cretei. Locuitorii insulei s-au mutat spre vest, în timp ce invadatorii s-au stabilit pe insulă şi şi-au construit propriile aşezări. Activitatea pe insulă a continuat neschimbată, dar fără diversitate şi repetitivă ceea ce a dus la decadenţă. Creta continua să fie colonizată de alţi invadatori din Grecia, care au adus cu ei propria cultură şi obiceiuri.

Perioada Doriana 1100-69 Î.Ch.

1100-650 Î.Ch.: A fost Epoca Timpurie a Fierului, când invazia Dorienilor din Peloponez a dus la părăsirea oraşelor, populaţia retrăgându-se în peşteri, în munţi.

650-500 Î.Ch.: Este perioada Arhaică când populaţia începe să crească odată cu pătrunderea Dorienilor, în special în vestul Cretei. Se construiesc noi oraşe: Axos, Falasarna, Polyrinnia, Yrtakina.

500-69 Î.Ch.: Este perioada Clasică şi Elenistică, cînd populaţia din insulă creşte şi Grecia se dezvoltă.

Perioada Greco-Romana 69-Î.Ch.- 330 A.D.

Romanii au pierdut războiul împotriva Cretei în 71 Î.Ch., dar după doi ani au revenit cu armată şi nave mai multe. Insula a fost ocupată după 3 ani de rezistenţă. În timpul perioadei Pax Romana insula prosperă şi se dezvoltă. Capitala se află la Gortys. Între 63-66A.D. pătrunde creştinismul în Creta şi prima biserică creştină se fondează la Gortys, de episcopul Titos.

Ocupaţia Arabă şi Bizantină

Timp de opt secole (330-1204) Creta a fost provincie bizantina, cu o intrerupere de 137 ani (824-961) de ocupatie araba.

În 824 Creta este ocupată de arabi care o vandalizează, distrugând oraşele Gortys şi alte oraşe, incendiind biserici. Arabii şi-au construit capitala la El Khandak, azi locul pe care se află Heraklion. Creta era o ameninţare permanentă pentru Imperiul Bizantin. În 961 Nikiforos Fokas reuşeşte să captureze insula, distrugând şi zidurile El Khandak-ului. Centrul administrativ a fost restabilit pe ruinele El Khandak-ului, renumindu-l Handakas. Se crează o nouă aristocraţie cretană, condusă de 12 aristocraţi de la Constantinopol.

Perioada Veneţiană 1204-1669

După cea de a patra Cruciadă, Imperiul bizantin era divizat. Creta a fost dată lui Boniface Monferat, care a vândut-o veneţienilor în 1204. Se menţine capitala la Handakas şi se construiesc palate în diferite locuri pe insulă. Episcopul grec este înlocuit cu unul latin, dar fără a deranja preoţimea şi religia ortodoxă. Se construiesc biserici şi capele ortodoxe. Pământul a fost luat de la cretani şi dat cavalerilor veneţieni, cretanii devenind sclavi. Populaţia s-a revoltat în mukte rânduri împotriva ocupaţiei veneţiene. După căderea Constantinopolului mulţi greci s-au mutat în Creta. Datorită ameninţărilor şi atacurilor turceşti, veneţienii şi creatanii au coexistat, insula trecând printr-o creştere economică şi culturală.

Este perioada marilor artişti:

Michail Damaskinos, pictor de icoane
Domenico Theotokopoulos, celebrul pictor El Greco
Vitsentzos Kornaros, din Sitia şi Giorgios Hortatzis din Rethimno în literatură şi teatru.

Perioada ocupaţiei Turceşti 1669-1898

În 1645 turcii capturează Rethymno şi Hania, iar după 22 de ani Candia (numele veneţian al Heraklionului). A fost o ocupaţie dură cu multe revolte ce au culminat cu Marea Revoltă din 1821 pentru Independenţă care a dus la eliberarea Greciei dar nu şi a Cretei. În 1830 Grecia devine ţară independentă dar fără Creta. Creta a fost vândută de sultanul turc egiptului. Astfel a început o nouă perioadă de dominaţie şi nenorociri. După 1841 când Egiptul se revoltă fără succes împotriva Turciei, toate posesiunile Egiptului au revenit Turciei. Cretanii au continuat să lupte pentru independenţă pe care o primesc în 1898.

1898-1941

În 1913 Creta se uneşte cu Grecia, şi insula face acum parte integrantă din Grecia.

1941 pana in prezent

germanii ocupă insula creta până în 1945. După cel de al Doilea război Mondial, în Creta se dezvoltă agricultura, comerţul şi în special turismul.